Când copilul pleacă la facultate, relația se schimbă înainte ca grija să aibă timp să se schimbe și ea. Îl vezi mai puțin, informația vine în fragmente, iar uneori un ton al vocii sau câteva mesaje scurte sunt suficiente ca să simți că ceva nu este în regulă. Impulsul firesc este să afli tot, să intervii repede și să repari. Dar sprijinul de care are nevoie un student este diferit de sprijinul de care avea nevoie un copil.

Începe cu relația, nu cu ancheta

În loc de o succesiune de întrebări despre cursuri, note, somn și mâncare, poți porni de la observație și grijă: „Te aud mai retras în ultima vreme și mă întreb cum îți este cu adevărat” sau „Nu trebuie să mă liniștești. Aș vrea să înțeleg ce se întâmplă”.

Dacă răspunsul este „sunt bine”, nu este întotdeauna util să forțezi confesiunea. Poți lăsa ușa deschisă și poți reveni: „În regulă. Vreau doar să știi că pot asculta fără să încep imediat să dau soluții”. Pentru studenți, rușinea, dorința de a rezolva singuri și lipsa clarității despre servicii sunt bariere frecvente în solicitarea ajutorului; încurajarea socială poate facilita pasul spre sprijin profesionist (Lui et al., 2024).

Sprijinul nu înseamnă să preiei conducerea

Poți oferi structură fără să anulezi autonomia: să căutați împreună un serviciu, să ajuți la programare dacă îți cere, să contribui la costuri sau să fii disponibil înainte și după o consultație. Întreabă: „vrei să te ascult, vrei să ne gândim la opțiuni sau vrei ajutor practic?”. Întrebarea reduce riscul ca fiecare conversație să se transforme într-o listă de instrucțiuni.

Supravegherea permanentă, contactarea profesorilor fără acord, verificarea excesivă și rezolvarea fiecărei consecințe pot transmite fără intenție că nu ai încredere în capacitatea lui de a participa la propria îngrijire. În același timp, respectarea autonomiei nu înseamnă pasivitate când există un risc real.

Ce semne merită luate în serios

O perioadă dificilă poate include oboseală, note mai slabe sau dor de casă. Devine îngrijorător când observi o schimbare persistentă: retragere aproape completă, absențe repetate, neglijarea igienei, somn foarte perturbat, consum crescut de alcool sau substanțe, discurs fără speranță, pierderea interesului, agitație neobișnuită ori afirmații despre moarte și dispariție.

Primul an universitar poate aduce trasee diferite de anxietate și depresie, iar sentimentul de conectare cu universitatea a fost asociat cu o evoluție mai bună a simptomelor (Adams et al., 2021). Uneori, un părinte nu poate crea această conectare în locul studentului, dar îl poate ajuta să nu se retragă complet și să ajungă la resursele potrivite.

O conversație posibilă

„Sunt îngrijorată pentru că te aud fără energie și spui că nu mai vezi rostul facultății. Nu vreau să te controlez și nici să hotărăsc în locul tău. Vreau să știu dacă ești în siguranță și cum pot să te ajut să vorbești cu cineva potrivit.”

Confidențialitatea poate fi frustrantă pentru părinți

Studentul este adult, iar serviciile psihologice și medicale au obligația de a-i proteja confidențialitatea, cu excepțiile prevăzute de lege și de situațiile de risc. De regulă, un specialist nu poate oferi părintelui informații despre evaluare sau tratament fără consimțământul studentului. Părintele poate însă transmite informații pe care le consideră relevante; faptul că specialistul ascultă nu înseamnă că poate confirma sau discuta cazul. Regulile exacte depind de legislație, instituție și context. Literatura de specialitate subliniază tocmai necesitatea de a echilibra autonomia studentului, confidențialitatea și beneficiile posibile ale implicării familiei (Busch et al., 2025).

O soluție utilă poate fi ca studentul să își dea acordul pentru o conversație comună sau pentru comunicarea unor informații limitate, stabilite împreună.

Dacă există risc imediat: întreabă direct dacă se gândește să-și facă rău, dacă are un plan și dacă este singur. Întrebarea directă nu crește riscul suicidar (Polihronis et al., 2022). Dacă există pericol imediat, sună la 112, contactează o persoană aflată fizic lângă el sau îndrumă-l spre cea mai apropiată cameră de gardă. În această situație, siguranța este mai importantă decât teama că se va supăra.

Și părintele are nevoie de sprijin

Grija prelungită poate produce insomnie, vinovăție și nevoia de a verifica permanent. Caută o persoană cu care să vorbești și pentru tine. Nu transforma însă studentul în persoana care trebuie să-ți calmeze frica. Mesajul cel mai stabil este: „situația este serioasă, dar nu ești singur și vom căuta ajutor potrivit”.

A rămâne aproape nu înseamnă să intri în fiecare cameră a vieții lui. Înseamnă să fii o prezență suficient de sigură încât să se poată întoarce spre tine fără teama că își va pierde complet controlul asupra propriei vieți.

Referințe

  • Adams, K. L., Saunders, K. E., Keown-Stoneman, C. D. G., & Duffy, A. C. (2021). Mental health trajectories in undergraduate students over the first year of university: A longitudinal cohort study. BMJ Open, 11(12), Article e047393. https://doi.org/10.1136/bmjopen-2020-047393
  • Busch, B., Bennett, S., Jacobs-Elliott, M. E., Linsky, A., Green, J., Aluri, J., & Menon, M. (2025). Exchange of mental health information with parents of college students. Focus, 23(3), 330–335. https://doi.org/10.1176/appi.focus.20240047
  • Lui, J. C., Sagar-Ouriaghli, I., & Brown, J. S. L. (2024). Barriers and facilitators to help-seeking for common mental disorders among university students: A systematic review. Journal of American College Health, 72(8), 2605–2613. https://doi.org/10.1080/07448481.2022.2119859
  • Polihronis, C., Cloutier, P., Kaur, J., Skinner, R., & Cappelli, M. (2022). What’s the harm in asking? A systematic review and meta-analysis on the risks of asking about suicide-related behaviors and self-harm with quality appraisal. Archives of Suicide Research, 26(2), 325–347. https://doi.org/10.1080/13811118.2020.1793857
Înapoi la resurseCere sprijin